Mierea de salcam, un medicament natural

Calitatile de medicament ale mierii se cunosc inca din antichitate, din aceasta cauza a fost numita "hrana vie". Mierea de salcam este asimilata foarte usor de organism, oferind energie si substante bioactive si nutritive.

Dintre numeroasele tipuri de miere, fiecare cu proprietatile ei specifice, mierea de salcam este un tonic general, care calmeaza tusea si este folosita in tratarea asteniei si nevrozelor.

Mierea de salcam contine vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici (lactic, oxalic, citric, malic), dextrina, compusi ai azotului.

Aceasta are un continut in fructoza mai mare decat al celorlalte tipuri de miere (41,7%) si contine 10% zaharoza si maltoza si 34,7% glucoza, avand pH-ul 4. In total, mierea de salcam contine 435 substante.

Mierea de salcam este monoflora, ceea ce inseamna ca a fost culeasa in marea majoritate de la o singura specie de planta - in acest caz din salcam.

Caracteristici
Culoarea mierii de salcam, imediat dupa recoltare, este transparenta, insa, depinde de fagurii in care a fost facuta. Astfel poate avea nuante de la incolor la galben pai sau galben deschis.

Mierea de salcam are un gust placut, dulce, este vascoasa si fluida si nu prezinta semne de cristalizare cand este proaspata. Cristalizarea este un proces natural si depinde de raportul dintre glucoza si fructoza din componenta mierii si de temperatura mediului. Datorita unei cantitati mari de fructoza, aceasta nu se cristalizeaza decat dupa un an si jumatate doi ani, dar nici atunci in totalitate.

Mirosul este specific. Trebuie sa tinem cont insa, ca mirosul pronuntat de salcam este un semn al falsificarii mierii prin introducerea unei infuzii de flori de salcam.

Retineti! Mirosul pronuntat de salcam este un semn al falsificarii mierii prin introducerea unei infuzii de flori de salcam.

Indicatii terapeutice
Principala calitate a mierii de salcam este aceea de calmare a tusei, este antiseptica si este folosita in tratamentul asteniei si nevrozelor. Aceasta mai este recomandata in:
Gastrita hiperacida - mierea de salcam, diluata in apa calda si luata cu 90-120 de minute inaintea mesei, diminueaza aciditatea gastrica si se absoarbe repede, calmand pirozisul "arsurile" (o lingura de miere in 100 ml apa);
Ulcer - este foarte buna mierea de salcam diluata in 200 ml de lapte nefiert. Amestecul se bea seara inainte de culcare, bineinteles alaturi de un regim alimentar adecvat.

Mierea de salcam este un excelent tonic pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide.

Mierea si sanatatea

Folosita ca aliment timp de mii de ani, mierea si-a dovedit din plin calitatile terapeutice si nu exista cultura în care sa nu fi aparut vorbe de duh legate de tineretea vesnica pe care ea o ofera consumatorilor ei.
În plus, mierea este doar o parte a unui complex de produse ale stupului, terapiile ancestrale folosind pe larg si polenul, propolisul, ceara, laptisorul de matca, veninul, pentru mentinerea sanatatii.

Avertisment
Persoanele bolnave de diabet NU vor consuma miere si produse din miere decât sub îndrumarea medicului!
Copiii sub un an NU vor consuma miere! Mierea poate fi o sursa potentiala de spori de Clostridium botulinum, care nu afecteaza tinerii si adultii cu o microflora intestinala normala, dar care poate declansa botulismul infantil la unii copii sub un an.

Mierea si celelalte produse ale stupului
De ce este mierea atât de bogata în principii curative? Pentru ca este esenta lumii vegetale! Se spunea "sa curga lapte si miere". Laptele, sa nu uitam, este produsul complex destinat dezvoltarii organismului mamiferelor si aliment unic pentru primul stadiu de viata al acestora. În mod asemanator, mierea provine din zaharul natural acumulat de plante pentru a forma fructul. Amândoua vin astfel din grija lumii animale sau vegetale pentru perpetuarea speciei, sunt sustinute de acest instinct fundamental al vietii si, consumându-le, beneficiem de grija întregii naturi pentru descendentii ei.
Plantele absorb prin radacinile lor apa din sol, în fapt o solutie de nitrati, fosfati, carbonati, apoi aceasta "seva" este supusa în frunze procesului de fotosinteza, rezultând hidrati de carbon, zaharoza. În perioada de înflorire, zaharurile care constituie nectarul sunt secretate de glandele aflate în flori. Elaborarea nectarului are loc în momentul în care se deschid sacii cu polen, insectele în general si albinele în special participând la polenizarea plantelor atunci când trec din floare în floare adunând nectarul.
Adus în stup în gusa albinelor culegatoare, nectarul este o solutie suprasaturata de zaharoza, maltoza, melitoza si alte polizaharide. Albinele prelucratoare transforma aceste polizaharide în monozaharide printr-un proces de hidrolizare, rezultând mierea cruda, care mai contine înca procente mari de apa. Invertaza secretata de glandele faringiene actioneaza asupra mierii când aceasta este trecuta din gusa în gusa, apa este eliminata si rezulta mierea coapta.
Din continutul mierii ne putem face si o idee preliminara asupra calitatii ei curative. Zaharurile cele mai însemnate din miere sunt glucoza (28-37%), fructoza (37-39%), zaharoza (0,5-1,3%), maltoza (5-11%). Când glucoza depaseste cantitativ fructoza, mierea este mai putin dulce si cristalizeaza usor.
O serie de acizi organici, precum acidul formic, se afla si ei în componenta mierii, dându-i acesteia un caracter usor acid. Datorita continutului de acid citric si malic, mierea florala este superioara celei de mana. Acesti acizi asigura buna pastrare a mierii, având caracter bactericid.
Substantele minerale sunt si ele prezente în miere, în proportii ce depind de plantele din care a fost extras nectarul si de solul pe care acestea traiau. Bor, mangan, nichel, litiu, potasiu, fosfor, staniu, cupru, dar si oligoelemente ca bariu, beriliu, vanadiu, germaniu. În special mierea de mana este bogata în minerale.
Numeroase vitamine sunt si ele prezente în miere. B1 - tiamina, B2 - riboflavina, B5 - niacina, acidul pantotenic, B6 - piridozina, B12, dar si vitaminele A, c, D si acidul folic.
În mierea florala, provenind din glandele faringiene si salivare ale albinelor dar si din nectarul multor plante medicinale, sunt prezente substante active biologic, antibiotice.
Aroma mierii este datorata aminoacizilor din nectar.

Mierea de mana
Seva anumitor plante este folosita de insectele din familia Afidelor, care retin din ea substantele azotoase si elimina substantele zaharoase. Afidele traiesc pe numeroase specii de plante, dar mai ales pe conifere. Albinele ling zaharurile eliminate de pe frunzele populate de aceste insecte. Culoarea închisa a mierii de mana se datoreaza concentratiei ridicate de substante minerale, care îi confera si o mai mare vâscozitate.

Pastrarea mierii
Dupa extragere, mierea este fluida, dar, cu timpul, în masa ei începe un proces de cristalizare. Este gresit sa refuzam mierea zaharisita banuind ca este îndoita cu zahar. Singura care trebuie sa ramâna fluida un timp îndelungat este mierea de salcâm.
Antibioticele sunt extrem de sensibile la lumina soarelui, de aceea mierea trebuie pastrata în vase închise si la adapost de lumina. De aceea nu este bine sa cumparam miere care a stat mult timp în soare, pe marginea soselei.
Încalzirea mierii favorizeaza de altfel si aparitia hidroximetilfurfurolului, care depreciaza mierea.
Datorita aciditatii ei, în contact cu tabla de zinc sau de fier, mierea formeaza compusi toxici, deci nu este bine sa fie pastrata în astfel de recipienti.

Polenul
Graunciorii de polen sunt celule sexuale masculine, organul de reproducere mascul al plantelor superioare. Un rol deosebit în compozitia polenului îl au enzimele care accelereaza si regleaza procesele vitale. Polenul este astfel cel mai important element de crestere pentru albine, dar si pentru refacerea tesuturilor uzate.
Este adus în stup tot de culegatoare, la ore la care umiditatea atmosferica este ceva mai crescuta, dimineata si spre seara.
Dupa culoare, ne putem da seama de planta din care provine: albastrui de la nalba, rosu de la par, piersic, castan, galben-auriu de la alun si papadie, mov de la coriandru, negru de la mac, cenusiu de la soia, galben deschis de la floarea soarelui.
Nu trebuie sa ne mire ca polenul pus în vânzare este multicolor, deoarece albinele nu culeg polen doar de la o singura planta, asa cum fac cu mierea, ci prefera diversitatea.
Polenul este alcatuit din proteine, aminoacizi liberi, acizi grasi, vitamine, microelemente, hidrati de carbon, vitamine si antibiotice.
Pentru albine, polenul mai vechi de un an este mai putin eficient, au observat prisacarii, deci si pentru om ar fi bine sa fie consumat polen proaspat.

Pastura
Polenul disponibil, neconsumat în stare proaspata, este depozitat si sufera transformarea în pastura, fiind supus unei fermentatii lactice.

Propolisul
Secretat mai ales de mugurii plopului, dar si de cires, prun, brad, piersic, castan, pin, propolisul este si el cules de un numar restrâns de albine culegatoare. Rasinos, cleios, insolubil în apa, dar usor solubil în alcool, colorat de la galben la verde închis, dar si rosiatic si chiar negru, este cules mai ales în lunile august si septembrie.
Albinele îl prelucreaza cu ajutorul poleinei, învelisul graunciorului de polen, care este regurgitata în amestec cu saliva încarcata de antibiotice, care sunt astfel încorporate în propolis.
Continând numeroase antibiotice, este folosit de albine pentru îndepartarea din stup a agentilor patogeni. Substantele balsamice continute, aldehidele aromatice si uleiurile eterice, sunt degajate si purifica atmosfera din stup.
Efecte constatate:
- antimicrobian (distruge bacteriile si virusii)
- antiparazitar (anihileaza Giardia si Trichomonas)
- antiinflamator, cicatrizant si regenerant
- antioxidant
- antitumoral si radioprotector
- imunomodulator (stimuleaza producerea de anticorpi, crescând rezistenta corpului la boli)
- bronhodilatator (permitând eliminarea secretiilor), de unde eficacitatea în tratarea afectiunilor respiratorii, astm, bronsita, stari gripale

Laptisorul de matca
Laptisorul este produsul unor glande ale albinelor doici si este destinat hranirii larvelor în primele trei zile, indiferent de casta din care fac parte, si constituie hrana matcii pe tot parcursul vietii acesteia. Laptisorul este un derivat al polenului ingerat. În compozitia lui intra proteine, lipide, vitamine, antibiotice, hidrati de carbon si acizi nucleici. Având un rol determinant în metabolismul larvelor si în sustinerea efortului matcii, laptisorul de matca poate fi considerat cel mai hranitor produs al stupului.

Veninul
Destinat dusmanilor stupului, contine substante neurotoxice si corozive, ca acidul fosforic, acid formic, histidina, fosfataza D cu rol de hemolizant si melitina, care produce inflamarea tesutului în care a fost injectat veninul.
Prin definitie, veninul este o substanta toxica, cu efect nociv. În doze terapeutice, acelasi venin poate avea efecte benefice, mai ales ca antiinflamator, motiv pentru care este folosit în tratamentul reumatismului.

Ceara
Albinele construiesc din ceara celulele fagurilor, în care sunt adapostite larvele sau rezervele de miere. Ceara este produsa de glande abdominale în pelicule translucide, incolore. Cu ajutorul picioarelor posterioare, aceste pelicule sunt desprinse, aduse în gura pentru a fi mestecate, apoi lipite pentru a alcatui celule perfecte ale fagurilor.
Ceara nu este, deci, un produs de origine vegetala, ci o secretie a albinei.
Este utilizata pentru diverse tratamente cosmetice.

Mierea ca factor terapeutic
Mierea a fost mentionata ca medicament înca din cele mai vechi timpuri. Biblia, Coranul, Talmudul contin si ele referinta de acest gen. În majoritatea cazurilor, era administrata ca panaceu universal, de la tratamentele împotriva calvitiei, la solutii contraceptive si îngrijirea plagilor. Efectul era sporit prin includerea de plante si seminte de plante medicinale.
Mierea este si azi o prezenta în medicina populara, fiind utilizata pentru tratarea afectiunilor cailor respiratorii superioare, pentru ulcerele pielii, pentru afectiuni gastrice.
La începutul secolului XX, oamenii de stiinta au început sa analizeze efectul antimicrobial. Introducerea pe scara larga a antibioticelor a facut sa scada o vreme interesul fata de proprietatile curative ale mierii. În ultimele decenii, o data cu cresterea interesului fata de medicina alternativa, naturista, si în fata succesului evident al tratamentului cu miere si produse derivate, studiile au continuat.
Hipocrate (460-357 î.Hr.) - îngrijirea ranilor
Celsius (cca. 25 d.Hr.) - laxativ, tratarea diareelor, a racelilor si a bolilor de ochi
Grecia si Roma antica - antiseptic pentru rani si ulcere ale pielii
Aristotel (384-322 î.Hr.) - boli de ochi si rani
Dioscorides (cca. 50 d.Hr.) - ulcere, arsuri de piele, inflamatii ale gâtului
China antica - abcese, calvitie, rani inflamate, conjuctivite, infectii ale cailor respiratorii

Activitatea antimicrobiala
Oxidarea enzimatica a glucozei este principalul factor antimicrobian. Alti factori sunt mediul acid, continutul redus de proteine, vâscozitatea care limiteaza dizolvarea oxigenului si continutul redus de apa.
Continutul redus de apa nu ofera conditii bune pentru dezvoltarea bacteriilor. Aciditatea inhiba factorii patogeni. Prezenta crescuta a ionilor metalici, a acidului ascorbic si a catalazei reduce activitatea antimicrobiala.
A fost demonstrat stiintific efectul asupra Escheridia coli si Staphyloccocus aureus, dar si asupra altor bacterii gram pozitive sau gram negative.
Infectii cauzate de bacterii care sunt sensibile la activitatea antibacteriala a mierii:
*Anthrax-Bacillus anthracis
*Difteria-Corynebacterium diphtheriae
*Diareea, septicemia, infectii urinare, infectii ale plagilor-Escherichia coli
*Infectii ale urechii, meningite, infectii respiratorii, sinuzite-Haemophilus influenzae
*Pneumonia-Klebsiella pneumoniae
*Meningita-Listeria monocytogenes
*Tuberculoza-Mycobacterium tuberculosis
*Septicemia, infectii urinare, infectii ale plagilor-Proteus species
*Muscaturi infectate de animale-Pasteurella multocida
*Infectii urinare, infectii ale plagilor-Pseudomonas aeruginosa
*Diareea-Salmonella
*Septicemia-Salmonella cholerae
*Febra tifoida-Salmonella typhi
*Infectii ale plagilor-Salmonella typhimurium
*Septicemia, infectii ale plagilor-Serratia marcescens
*Dizenteria-Shigella
*Abcese, infectii ale plagilor-Staphylococcus aureus
*Infectii urinare-Streptococcus faecalis
*Carii dentare
*Infectii ale urechii, meningite, pneumonia, sinuzita-Streptococcus pneumoniae
*Febra reumatica, infectii ale urechii, infectii ale plagilor-Streptococcus pyogenes
*Holera-Cholera
Ulcere, gastrite, diaree
Utilizarea mierii ca tratament pentru ulcere si gastrite vine din traditia populara. Descoperirea rolului Helicobacter pylori în ulcer i-a condus pe cercetatori la explicarea efectului terapeutic prin efectul antibacterian. De asemenea, mierea protejeaza mucoasa gastrica prin stimularea fluxului sanguin, prin efectul antiinflamator si prin stimularea cresterii celulelor epiteliale. În plus, ca si glucoza, mierea ajuta absorbtia sodiului si a apei.

Candidoze
Infectia vaginala provocata de Candida albicans poate fi tratata cu ajutorul mierii, efectul acesteia fiind comparabil cu al antimicoticelor din farmacii. Se utilizeaza distilatul de miere.

Micoze
Micozele sunt datorate ciupercilor dermafite (Deuteromycontina), sunt extrem de comune dar foarte greu de tratat. De cele mai multe ori, ele se asociaza cu infectii bacteriene. Proprietatile antimicrobiene ale mierii au efect asupra ambelor infectii.

Probleme oftalmologice
Conjunctivitele si cheratitele, arsurile, sunt sensibile la tratamentul cu miere.

Tratarea ranilor
Ranile beneficiaza atât de efectul antimicrobial cât si de suportul oferit de miere pentru refacerea tesuturilor. Nu se trateaza cu miere ranile asociate varicelor.
Pentru tratarea ranilor utilizati miere de provenienta controlata, pastrata în conditii optime. Mierea trebuie sa fie în contact direct cu rana. Cel mai bine este ca mierea sa fie aplicata pe un suport de pansament antiaderent cu ochiuri suficient de mari ca sa permita trecerea mierii. Pansamentele trebuie schimbate des deoarece mierea va fi spalata de exudatul din rana.

Arsuri
Prin vâscozitatea ei, mierea protejeaza arsurile de infectii, sterilizeaza ranile si grabeste vindecarea. Se utilizeaza miere neprocesata, nediluata.

Mierea-cel mai bun produs cosmetic natural

Mierea este o minune aurie pe care natura ne-a lasat-o si pe care trebuie sa invatam sa o pretuim. Sursa vie de sanatate, mierea este un produs absolut natural, preparat de albine avand in compozitia sa vitaminele: B1,B2, B6, PP, acid folic, dar si enzime, aminoacizi, uleiuri esentiale, substante bactericide, bacteriostatice si hormoni.
Mierea contine toate elementele si vitaminele necesare un regim alimentar sanatos. Are actiune antiseptica luptand in cazurile de infectii cu stafilococi, bacili si salmonella.

Intotdeauna trebuie sa ne intoarcem la natura atunci cand ne dorim o piele frumoasa, care sa radieze de sanatate.

Mierea poate fi consumata pe cale digestiva, dar poate fi si folosita in tratamentele de mentinere a frumusetii si sanatatii pielii.
Masajul cu miere

Pentru ca ar trebui sa avem in organismul nostru 70% apa, hidratarea este esentiala. Putem hidrata pielea apeland la masajul cu miere de albine. Acest masaj stimuleaza circulatia sangelui, care este esentiala pentru frumusetea pielii si asigura nivelul de hidratare necesar.

Se aplica putina miere pe piele si incepe masajul propriu zis, un masaj gentil, placut. Atunci cand simtim ca mierea se lipeste si practic nu se mai poate masa la fel de usor se indeparteaza de pe piele (preferabil cu apa calduta).

O baie dulce

O alternativa pentru hidratarea pielii este baia cu miere. Se adauga in apa din cada 1/4 cana de miere si se ofera o senzatie placuta de confort si hidratare iar rezultatul este pe masura: o piele matasoasa.
Masti pentru par

Daca ar fi sa ne reamintim din cand in cand ca si parul nostru are nevoie de ingrijire speciala, am aplica mai des masti pentru par. Pentru ca intotdeauna un par frumos atrage privirile, frumusetea podoabei capilare este un “must”. Aceasta se poate intretine prin masca cu miere si lamaie.

Se amesteca o lingura de miere cu sucul de la o lamaie si o lingura de apa, iar pasta rezultata se aplica pe par. O alta masca este cea cu miere si lapte/smantana. Se amesteca doua linguri de miere cu doua linguri de smantana ori de lapte, iar pasta obtinuta se aplica pe par si se lasa sa actioneze 10 minute.
Balsam pentru par

Daca ne dorim un par moale, matasos si care sa nu ne dea prea multe batai de cap cu firele rebele, alternativa sta in aplicarea unui balsam de par, natural, pe parul spalat in prealabil.

Se amesteca 1/2 cana de miere cu 1/2 lingura de ulei de masline, iar pasta obtinuta se lasa pe par sa actioneze 30 de minute.

Masca tonifianta pentru ten

Se prepara o pasta amestecand in blender un mar decojit cu o lingura de miere, iar masca obtinuta se aplica pe tenul curat si se lasa sa actioneze 15 minute dupa care se indeparteaza.

Mierea de albine si proprietatile ei

Mierea ca medicament reprezinta doar o parte a apiterapiei. Calitatile extraordinare ale mierii - medicament si aliment pretios in acelasi timp - sint cunoscute inca din antichitate. Tracii numeau mierea hrana vie.
Mierea se asimileaza foarte usor de catre organism si ne ofera energie si substante bioactive si nutritive. Continutul de microelemente al mierii este similar celui al singelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici - lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compusi ai azotului - in total 435 de substante. Aceasta asigura mierii un loc aparte in reglarea functiilor organismului uman.


Orice tip de miere are proprietati specifice: mierea de levantica lecuieste tusea si durerile de git, mierea de tei usureaza starile febrile si durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari nervoase, tuberculoza; mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii, cea de salcim este un bun calmant si tonic, mierea de castan salbatic creste tensiunea arteriala, mierea de castan comestibil are actiune antimicrobiana, mai ales in bolile de stomac, intestinale si renale; mierea de izma este buna ca leac impotriva durerilor, antihemoragic, tonifiant, mierea de floarea-soarelui - utila in bronsite si boli de stomac.


Mierea de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana, cea de livadaMiere de albine (de pomi fructiferi) vindeca afectiunile renale, pulmonare si intestinale. Mierea de munte are calitati deosebite in bolile de cai respiratorii si in alergii, fiind o insumare de substante nutritive si curative. Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale pielii - un excelent tonic pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide. Luind in mod regulat miere - cite o lingurita dimineata, cu o ora inaintea micului dejun; o lingurita la doua ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina - se normalizeaza tensiunea arteriala si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza mai bine cu putina apa calda in care se dizolva.


Produsele apicole - mierea, laptisorul de matca, polenul, propolisul, veninul de albine si ceara - contribuie la intarirea organismului, astfel incit persoanele care le consuma reusesc sa evite aproape in totalitate orice afectiune.


Laptisorul de matca se stie ca are un continut de vitamina din grupa B mai ridicat decit drojdia de bere. Are un rol deosebit in metabolismul celular, in activitatea creierului, reduce colesterolul din singe, este util in digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase si refacerea glandelor cu secretie interna.

Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat in elemente necesare existentei plantelor, dar si organismelor animale. Intr-un kilogram de polen se contin atitea doze zilnice de ritin (vitamina P), cite ar fi necesare citorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului. Un rol important pentru functionarea normala a sistemului nervos revine unei alte substante continute in polen - anevrina. In plus, polenul este un stimulent al poftei de mincare, inlesneste digestia, imbunatateste tonusul, alunga oboseala, previne rahitismul, caderea parului si chiar face sa creasca mai bine parul, hranindu-i radacinile.

Propolisul este compus din rasini vegetale, balsam de diferite compozitii, ceara, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adauga polen, flavonoide, secretii ale glandelor salivare ale albinelor. Propolisul este folosit ca biostimulator, care mareste rezistenta fizica si inlatura oboseala. Datorita proprietatilor sale antivirale, antitoxice si antiinflamatorii, propolisul isi gaseste tot mai multe utilizari. Este un bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani, taieturi si, mai ales arsuri, degeraturi. Este foarte util in vindecarea ranilor de la armele de foc, precum si in cicatrizarea operatiilor. Propolisul vindeca mucoasa bucala si este benefic in singerarile gingiilor. Balsamul de propolis protejeaza impotriva radiatiilor Roentgen si de alta natura.

Veninul de albine se foloseste in vindecarea astmului bronsic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, in tratarea hipertensiunii, a aterosclerozei, ca si pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor datorate arteritei si ischiemiei.

Ceara de albine a fost folosita inca in antichitate si tot de atunci i s-au recunoscut virtutile terapeutice. Si azi se foloseste ceara de albine la prepararea unor unguente si balsamuri. De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica. Mierea se pastreaza in vase bine inchise, la rece si la intuneric, in incaperi curate si uscate. Atentie, mierea nu se va pastra in apropierea substantelor ce degaja mirosuri tari, caci absoarbe mirosurile. Mierea este contraindicata diabeticilor si obezilor.

Cum sa ne folosim de miere ca sa fim sanatosi



Din vremuri stravechi, omul a descoperit mierea si produsele stupului de albine nu numai ca aliment, ci si ca medicament. Apicultura era practicata inca din secolul al VII-lea i.Hr., existind o serie de marturii in acest sens. Tablitele mesopotamiene, ca si papirusurile egiptene, mentioneaza, printre altele, faptul ca mierea si ceara de albine erau folosite ca medicament. La originea sa, mierea era rara, fiind rezervata la inceput in serviciul religios, pentru a-i venera pe zei sau pentru a hrani animalele sacre. Scrierile din antichitatea greco-romana abunda in mentionari despre mierea de albine si utilizarea ei medicala, fiind creata o adevarata mitologie in jurul acesteia si subliniindu-se numeroasele sale proprietati medicinale: antiseptic, tonifiant, sedative, febrigug, aperitiv si digestiv.

Aristotel, de exemplu, a scris sase volume despre albine si produsele lor, recomandind propolisul drept remediu in plagi supurate. Hipocrate, cel mai de seama medic al Antichitatii, mai tirziu Pliniu, Galien si Dioscoride vorbesc, de asemenea, despre miere, folosita intr-o serie de boli.
In lucrarea sa Despre mijloacele de vindecare, Dioscoride considera mierea un adevarat panaceu, indicind-o in boli de urechi, de piept sau rinichi, in vindecarea ranilor si a plagilor.

Produsele epocii contemporane


In epoca moderna, prin stuparitul rational, au fost puse in valoare si celelalte produse apicole: laptisorul de matca, polenul, veninul de albine etc., ajungindu-se la clasificarea lor in produse apicole naturale directe (mierea, ceara, propolisul, polenul, pastura, laptisorul de matca) si produse apicole derivate (cremele cosmetice cu ceara, unguente, tincturi, drageuri).
Cum este fabricata mierea
Mierea este substanta zaharoasa pe care o produc albinele prin colectarea nectarului floral si extrafloral sau a unui alt suc luat de pe plantele vii, prin transformarea lui, sub actiunea enzimatica a salivei si a sucului gastric al albinelor. In timpul depozitarii nectarului in celule, apa care este in plus va fi indepartata prin ventilare. Dupa aceea mierea este gata pentru a fi consumata (albinele capacesc fagurii). In acest caz, mierea va contine numai 20 la suta apa, cit este normal ca ea sa fie consumata. Pentru a obtine 1 litru de miere sint mecesare 5 kg de nectar. Mai adaugam si faptul ca pentru a cara 1 kg de nectar este nevoie de 20.000 pina la 100.000 de zboruri. Un roi de albine (30.000 la 60.000) poate fabrica 1 kg de miere pe zi. Calitatea si cantitatea de miere sint determinate de factorii geografici si botanici, precum si de sezon. Originea florala a nectarului influenteaza culoarea, gustul si viscozitatea mierii.

Compozitie si actiune terapeutica


Mierea este un aliment usor de digerat. Ea cuprinde un amestec de fructoza si glucoza intr-o forma care, fara a mai fi transformata de organism, se asimileaza direct, constituind o sursa de energie.
100 de grame de miere, care furnizeaza 335 de calorii, contin 17,2 la suta apa si 81,3 la suta zaharuri: 38,19 la suta fructoza, 31,28 la suta glucoza si 5 la suta zaharoza, 6,83 la suta maltoza si alte dizaharide (aceasta in timp ce zaharul contine 0,1 la suta apa si 99,9 la suta zaharoza). La acestea se adauga vitamine (B1, B2, B6, C, PP), saruri minerale, oligoelemente, substante bactericide (3,21 la suta).
Actiunile terapeutice ale mierii sint foarte cunoscute, ea avind actiune antibiotica, bacteriostatica, cicatrizanta, tonicardiaca, calmanta, regeneratoare.

Intrebuintari ale mierii de albine in diverse afectiuni


- Medicina populara recomanda mierea in tratamentul bolilor de inima, dar nu in cantitati mari si cu ceai fierbinte. Cel mai bine este ca mierea sa fie luata in cantitati mici (1-2 lingurite, de doua-trei ori pe zi) cu lapte, fructe sau alte produse. Folosirea zilnica, timp de una-doua luni a mierii de albine va duce la imbunatatirea generala a bolnavilor, la normalizarea compozitiei singelui si la cresterea hemoglobinei.
- In stenocardie, bolnavii vor lua, de trei ori pe zi, cite o lingura din urmatorul amestec: 100 g suc de aloe, 300 g miere, 500 g nuci pisate si sucul de la una-doua lamii.
-In hipertonie, medicina populara recomanda ca mierea sa fie luata cu suc de legume: sfecla, morcovi, hrean (acesta va fi dat pe razatoare si se va lasa 36 de ore, dupa care se va stoarce) si lamiie. Se ia, timp de doua luni, cite o lingura, de doua-trei ori pe zi, cu o ora inainte de masa sau la doua-trei ore dupa masa. O alta reteta include suc de morcovi, hrean (acesta va fi tinut in prealabil in apa), miere si suc de lamiie. Amestecul va fi tinut intr-un borcan de sticla bine acoperit.
- Pentru bolnavii de TBC, medicina populara recomanda mierea cu lapte, sau cu diferite grasimi (unt, untura de gisca) si aloe: 100 g miere, 100 g unt, 100 g untura de gisca, 15 g aloe si 10 g cacao se pun pe foc, fara a fierbe insa. Se va lua cite o lingura din acest amestec, cu un pahar de lapte cald, de doua ori pe zi (dimineata si seara).
- In caz de raceli, mierea (se recomanda mai ales miere de tei) se va lua, de asemenea, cu lapte cald (o lingura de miere la un pahar de lapte), cu suc de lamiie (sucul de la 1/2lamiie la 100g miere). In scop profilactic, se prepara un amestec de miere, suc de ceapa si de hrean, in cantitati egale. Din acest amestec se ia cite o lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa. In caz de gripa se va prepara urmatorul amestec: usturoi dat pe razatoare si amestecat cu miere (proportie 1:1). Se ia cite o lingura de amestec (cu putina apa calduta) seara, inainte de culcare.


- In cazul unor afectiuni ale cailor respiratorii (laringite, faringite) guturai si sinuzita, se recomanda mestecarea timp de 15 minute, de una-doua ori pe zi, a unui figure de miere. Seara, inainte de culcare, se ia o lingura de miere cu un pahar de ceai sau lapte. Se amesteca sucul de la o lamiie cu 100g de miere. Se ia cite o lingura de amestec seara, inainte de culcare, cu ceai sau lapte. Se amesteca suc de ridiche neagra cu miere (parti egale) sau se scobeste o ridiche neagra si se pune miere inauntru. Se ia cite o lingura, de trei ori pe zi.


Se amesteca suc de hrean si miere (proportii egale) si se ia cite o lingura, de doua ori pe zi, dimineata si seara. Medicul bulgar S. Mladenov recomanda inhalatii cu miere, timp de 15-20 de minute. Pentru gargara se va pregati o infuzie de musetel, la care se adauga o lingurita de miere.
- In afectiuni ale sistemului nervos se recomanda cite 30 g de miere, de trei ori pe zi. Un bun tonic si stimulant al sistemului nervos si endocrin se prepara din aloe, miere si suc de lamiie. Se iau 75 g frunze de aloe, se toaca si se pun intr-un vas de sticla. Se adauga 125 g de miere, se omogenizeaza, dupa care se adauga 50 g suc de lamiie. Se lasa la macerat cinci zile, dupa care se ia cite o lingura de amestec, de trei ori pe zi.